|

Schitul românesc Prodromu, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” (grec. Σκήτη Τιμ. Προδρόμου), este unul din cele două schituri românești din Muntele Athos (alături de Schitul Lacu). Depinde de mănăstirea Marea Lavră. Egumenul Schitului Prodromu este (din februarie 2011) Preacuviosul Ieromonah Atanasie (Floroiu), care urmează venerabilului Părinte Protosinghel Petroniu (Tănase).

Amplasare geografică

Schitul Prodromu se află la capătul răsăritean al peninsulei Athosul, numit Vigla, într-un ţinut pustiu, pietros şi bântuit de furtuni. Din aceste motive, schitul a luat numele Sfântului Ioan Botezătorul, Prodromu în limba greacă. Locul este sălbatic, cu minunate frumuseţi naturale, prielnic sihăstriei şi înaltei contemplaţii bisericeşti. În partea de răsărit a schitului se întinde Marea Egee, mereu agitată de valuri şi furtuni, iar spre apus se înalţă, până la altitudinea de 2033 m, Muntele Athos, al cărui vârf de marmură, în mare parte a anului acoperit cu zăpezi, scânteiază sub razele soarelui, cu mult timp înainte de răsăritul lui. Locul a fost îndrăgit de pustnici, doritori de înaltă viaţă duhovnicească

Istoric

Partea de răsărit a Muntelui Athos, zonă foarte liniştită şi bogată in peşteri, a fost dintotdeauna un loc preferat de sihaştrii români athoniţi. Aici au sihăstrit călugări români încă din secolul al IV-lea. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea se nevoiau în peşterile de aici vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La începutul secolului al XIX-lea biserica se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli, sau, mai apoi, Chilia Prodromul (Înaintemergătorul). Prin anul 1810, se nevoia aici un vestit sihastru român, mare făcător de minuni, ieroschimonahul Iustin. După 35 de ani de nevoinţă, s-a mutat la cele veşnice, lăsând egumen, în locul său, pe ucenicul lui, ieromonahul Patapie. După 20 de ani, din cauza tulburărilor politice din Balcani, călugării s-au risipit, Patapie retrăgându-se şi răposând la Mănăstirea Neamţ. În anul 1850, ieromonahii Nifon şi Nectarie, ambii cu metanie din mănăstirea Horaiţa, judeţul Neamţ, au rezidit, cu ajutoare aduse din ţară, temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului Prodromu, care se ruinaseră aproape cu desăvârşire. În anul 1860, biserica a fost sfinţită de arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Apoi, ieroschimonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitorul schitului, adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi ca Schitul Românesc Prodromu.
Astfel, în anul 1820, în vremea arhipăstoririi Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, a fost fondat oficial la Muntele Athos, Schitul Românesc Prodromu cu hramul “Sfântul Ioan Botezătorul”, întemeierea sa fiind consfințită prin hrisoavele domnești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei la 7 iulie 1853 și ale domnitorului Carol I al României la 19 iunie 1871.

Categorii: Muntele Athos