P1050229_1

Chilia cu hramul ADORMIREA MAICII DOMNULUI de la Schitul Sfântul Dimitrie Lacu din Sfântul Munte Athos a pornit o acţiune menită să pună la dispoziţia pelerinului român la Athos informaţia de care credem că acesta ar putea avea nevoie pentru desfaşurarea în condiţii optime a unei călătorii atât de importante.

Iată cum a apărut o carte.

Literatura legată de Sf. Munte Athos este foarte bogată, începând de la descrieri spirituale, istorice, culturale, de arhitectură, până la impresii de călătorie ale unor pelerini dedicaţi sau incidentali. Într-o discutie, anul trecut, purtată la Chilie cu câţiva închinători, am fost însă cu toţii de acord că lipseşte, cel puţin în limba română, o îndrumare cuprinzătoare asupra modului în care ar trebui să se organizeze pelerinul de la Athos, cum să-ţi optimizeze călătoria, cum să se comporte pe durata acesteia.  A rezultat ceea ce va propunem aici, un GHID PRACTIC, menit poate să umple acest gol.

Ştim că detaliile numeroase şi complexe incluse în GHID pot fi deja sau deveni pe viitor incorecte: uneori sursele sunt contradictorii, şi, mai ales, avem de-a face în ultimii ani cu o dinamică a schimbărilor destul de accentuată : apar drumuri forestiere noi, orarele transportului se modifică, la fel şi aspectele legate de ospitalitatea pentru pelerini în unele lăcaşuri. În toată lucrarea este prezentată situaţia existentă în momentul apariţiei acesteia. Pentru a actualiza cât mai frecvent informaţiile furnizate, credem că cel mai indicat suport este construcţia acestei pagini web. În cadrul ei, atât autorii GHIDULUI cât şi utilizatori ai cărţii care au constatat discrepanţe între situaţia de la faţa locului şi ceea ce este prezent în conţinutul cărţii vor pune la zi ceea ce este eronat. După un pelerinaj la Sfântul Munte, vă îndemnăm să semnalaţi, în folosul celor care vor mai folosi acest GHID, orice diferenţă pe care aţi constatat-o între ceea apare în cartea tipărită şi ceea ce aţi găsit acolo. Vă mulţumim anticipat dacă acceptaţi să îmbunătăţim împreună şansele de reuşită ale unor viitori pelerini (actualizări ghid).

Tot de aici pot fi descărcate documente electronice cu modele de planificare, liste de contacte, modelele de corespondenţă (inclusiv cele ce conţin texte în greacă), link-uri la pagini de web din bibliografie.

În fine, pe acest website se pot comanda diverse produse ale Chiliei cât si cartea tipărită (comandă ghidul …)

Hartă Sf. Munte